Cu ocazia împlinirii a cinci ani de la beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika (1873-1954), de către Biserica Romano-Catolică, Romfilatelia a introdus în circulație o emisiune de mărci poștale omagială, dedicată martiriului prințului-călugăr. Pe timbrul emisiunii de mărci poștale, cu valoarea nominală de 5 lei, este ilustrat un portret al Fericitului Vladimir Ghika, realizat în timpul unei călătorii misionare în Japonia (1933). Pe colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 28,50 lei, este reprodusă o altă fotografie a Fericitului. Timbrul coliței reprezintă o marcă poștală concepută chiar de Vladimir Ghika, în anul 1918, care conține elemente heraldice ale regiunilor istorice ale României Mari.
Vladimir Ghika s-a născut pe 13/25 decembrie 1873, la Constantinopol, unde tatăl său se afla în misiune diplomatică. Familia Ghika avea origini aristocratice, Vladimir fiind nepot al principelui Grigore V. Ghika Vodă, ultimul domnitor al Moldovei. Tânărul principe a fost botezat și miruit în Biserica Ortodoxă, după tradiția familiei.
Fericitul Vladimir Ghika a trăit cea mai mare parte a vieții în afara României. S-a format intelectual în Franța, unde s-a stabilit în 1878, după ce tatăl, Ion Ghika, fusese numit ministru al României la Paris. Vladimir Ghika a absolvit liceul, Facultatea de Drept și Școala de Științe Politice la Toulouse. A fost foarte apropiat de fratele său Dimitrie, diplomat de carieră, pe care l-a urmat în toate misiunile diplomatice.
În 1898, Dimitrie a fost trimis de Ministerul de Externe la Roma, prilej pentru Vladimir de a se apropia de catolicism. A făcut profesiunea de credință catolică la Biserica „Sfânta Sabina” din Roma, pe 15 aprilie 1902. Ulterior a studiat la Colegiul „Sfântul Toma de Aquino”, obținând licență în filosofie scolastică și doctorat în Teologie. Vladimir Ghika a cercetat și în Arhivele Vaticanului și a transcris, la solicitarea guvernului de la București, documente care interesau România.
În 1906, Vladimir Ghika s-a întors în țară, contribuind la fondarea mai multor așezăminte caritabile în București, împreună cu Surorile din Congregația Fiicele Carității ale Sfântului Vicențiu de Paul: dispensarul gratuit „Bethleem Mariae” din Calea Griviței, Sanatoriul „Sfântul Vicențiu de Paul” etc. De asemenea, împreună cu Fiicele Carității a îngrijit, la Zimnicea, bolnavii de holeră. În perioada acestei șederi mai lungi în România, a avut și o bogată activitate intelectuală, publicând articole istorice, în baza arhivelor de familie, în publicațiile Convorbiri literare și Revista Catolică.
În timpul Primului Război Mondial, Vladimir Ghika s-a mutat la Roma, împreună cu fratele Dimitrie, care fusese numit ambasador. România nu avea o reprezentanță oficială pe lângă Sfântul Scaun, iar prin activitatea sa prolifică, Vladimir Ghika a fost un fel de ambasador la Vatican. Cei doi frați au constituit o dublă ambasadă a României: Dimitrie – trimisul Regelui, Vladimir – trimisul lui Dumnezeu.
Începând din 1917, Vladimir Ghika s-a implicat în constituirea unor regimente românești în Italia, formate din prizonieri de război ardeleni. În anul următor, Monseniorul a participat la activitățile de lobby inițiate de Consiliul Național al Unității Române, cu sediul la Paris. La 28 septembrie 1918, Vladimir Ghika a fost desemnat oficial de Consiliu să reprezinte România pe lângă Sfântul Scaun. În această calitate, a comunicat Sfântului Părinte vestea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Aflat la Roma pentru a reprezenta interesele unioniste, Vladimir Ghika a realizat și câteva desene tematice, printre care proiecte de timbre care conțineau elementele heraldice ale regiunilor istorice românești, și o emblemă a Consiliului Național al Unității Române, care avea reprezentate simboluri ale noilor regiuni alipite Regatului României, respectiv Transilvania, Basarabia și Bucovina. Această emblemă se regăsește pe plicul „prima zi” a emisiunii de mărci poștale Vladimir Ghika, 5 ani de la beatificare.
După război, Vladimir Ghika și-a dedicat viața bisericii, având o bogată activitate misionară, în lumea întreagă. Chiar dacă oficial era trimisul Papei, localnicii știau că era prinț român, asociere care a contribuit la faima țării.
În 1939, după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Vladimir Ghika a decis să rămână în România. Slujea zilnic liturghia în apartamentul său din Bd. Dacia din București, iar procesiunile au început să fie foarte populare, locuința devenind neîncăpătoare. Monseniorul obișnuia să viziteze bolnavii la domiciliu, unde ținea uneori liturghia și se ruga cu ei. Mergea adesea în spitale (Spitalul Central, Spitalul Filantropia, Spitalul de tuberculoși de la Pantelimon, Spitalul Colțea), dar și în orfelinate sau închisori. În timpul războiului i-a vizitat pe răniți și muribunzi la Sanatoriul „Sfântul Vicențiu de Paul”.
După război și-a continuat activitatea misionară, motiv pentru care a intrat în conflict cu autoritățile comuniste. În această perioadă a avut întâlniri și cu personalități din lumea ortodoxă, printre care Dumitru Stăniloae, Sandu Tudor, Ernest Bernea etc.
În ianuarie 1948, Vladimir Ghika a refuzat să plece cu trenul regal în exil, fiind nevoit să suporte represiunile regimului. Nu a mai avut voie să slujească în Biserica Franceză din București, i-au fost interzise vizitele la domiciliul credincioșilor, iar, în cele din urmă, a fost evacuat din locuința sa din Bd. Dacia. S-a mutat la Sanatoriul „Sfântul Vicențiu de Paul”, iar mai apoi la casa parohială a preoților lazariști.
La 18 noiembrie 1952, Vladimir Ghika a fost arestat pe stradă, fiind acuzat că nu a întrerupt legăturile cu Vaticanul. A refuzat avocatul din oficiu, preferând să se apere singur. În urma procesului a fost condamnat la trei ani de detenție, fiind închis la Jilava. După o viață în slujba lui Dumnezeu și a națiunii, Vladimir Ghika a trecut la Domnul în data de 16 mai 1954, la vârsta de 81 de ani, în infirmeria închisorii Jilava.
În noiembrie 1991, Î.P.S. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a înaintat la Roma documentul Nihil obstat, pentru începerea recunoașterii martiriului Monseniorului Ghika. Procedura s-a finalizat în martie 2013, când Sfântul Părinte a promulgat decretul de recunoaștere a martiriului, iar Vladimir Ghika a primit titlul de venerabil. În iulie același an, rămășițele pământești au fost reînhumate la Catedrala „Sfântul Iosif” din București. Beatificarea Fericitului Vladimir Ghika s-a încheiat la 31 august 2013, printr-o ceremonie impozantă, care a avut loc la București.
Pentru a omagia personalitatea complexă a Fericitului Vladimir Ghika, Academia Română l-a desemnat membru post-mortem, la data de 5 noiembrie 2013.
D. M.
